Scandal de corupție la Kiev: Procurorii anticorupție acuză parlamentari de mită pentru voturi în Rada Supremă

0
17
un-nou-scandal-de-coruptie-la-kiev-procurorii-anticoruptie-acuza-parlamentari-de-luare-de-mita-in-schimbul-voturilor-din-rada-suprema-–-hotnews.ro
Un nou scandal de corupție la Kiev. Procurorii anticorupție acuză parlamentari de luare de mită în schimbul voturilor din Rada Supremă – HotNews.ro

Ședință de plen în Rada Supremă a Ucrainei. Foto: Ukrinform / ddp USA / Profimedia

Biroul anticorupție al Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulți parlamentari că au primit mită în schimbul susținerii lor în legislativ și au încercat să percheziționeze clădiri guvernamentale din Kiev, conform agenției AFP, preluată de Agerpres.

NABU a comunicat pe aplicația de mesagerie Telegram că a identificat o rețea infracțională organizată, incluzând membri actuali ai parlamentului, care „primeau în mod sistematic beneficii ilegale pentru a susține voturile în Rada, legislativul ucrainean.”

Anchetatorii au încercat să execute percheziții la sediile comisiilor parlamentare din Kiev, însă au fost împiedicați de autoritățile de securitate, a adăugat NABU.

Acest nou scandal de corupție a fost dezvăluit imediat după plecarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Statele Unite, unde urmează să se întâlnească cu președintele american Donald Trump pentru discuții despre un plan de pace cu Rusia, relatează AFP.

Scandalul de corupție intervine la mai puțin de două luni după apariția în presă a unor înregistrări scurse cu conversații despre mită implicând operatorul de stat al centralelor nucleare, Energoatom, declanșând o criză politică în această țară aflată în al patrulea an al conflictului cu Rusia. Conform investigației, 100 milioane de dolari din fonduri de stat au fost folosiți fraudulos într-o schemă de corupție.

Timur Mindici, un apropiat și fost partener de afaceri al lui Volodimir Zelenski, a fugit din țară în contextul amplificării scandalului, cu câteva ore înainte ca locuința sa să fie percheziționată de procurorii anticorupție.

Oleksi Cernîșov, un fost vicepremier apropriat de președinte, se află de asemenea sub suspiciunea de corupție. Alți oficiali guvernamentali ar fi, de asemenea, implicați într-un scandal de mită în sectorul de apărare.

Zelenski a anunțat o restructurare a conducerii celor mai importante companii energetice din țară. „În paralel cu un audit complet al activităților financiare, trebuie să se înceapă renovarea managementului acestor companii”, a menționat el sâmbătă pe Telegram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.