Consiliul European a subliniat, la summit-ul de la Bruxelles, importanța menținerii modelului social european și a sporirii competitivității, solicitând statelor membre simplificarea cadrului legislativ.
„O Uniune Europeană mai competitivă va fi o Uniune mai puternică, mai capabilă să-și apere cetățenii, valorile și interesele pe scena mondială, sprijinind prosperitatea și modelul social european. Necesitatea investițiilor în apărare și competitivitate sunt strâns legate”, se arată în Declarația adoptată de Consiliul European la summitul de la Bruxelles.
„Anul 2025 ar trebui să marcheze o schimbare de ritm în acțiunile UE de stimulare a competitivității, consolidare a pieței unice, promovare a locurilor de muncă de calitate și asigurării tranziției în conformitate cu obiectivele climatice”, au subliniat liderii statelor membre UE.
UE solicită simplificarea reglementărilor
Consiliul European îndeamnă statele membre să simplifice reglementările și să stimuleze activitatea economică.
„Pentru a atinge aceste obiective și pentru a contribui la intensificarea inovării și productivității, diminuând decalajele față de alți competitori globali, Consiliul European stabilește ca prioritate simplificarea și reducerea procedurilor de reglementare și administrative, prin scăderea prețurilor la energie și prin mobilizarea investițiilor private pentru a debloca resursele necesare economiei UE”, subliniază Consiliul European.
„Consiliul European solicită eforturi la toate nivelurile – european, național și regional – pentru a asigura un cadru legislativ clar, simplu, eficient și favorabil inovării, precum și pentru a reduce drastic și urgent sarcinile administrative și de reglementare pentru companii și administrații, fără a prejudicia predictibilitatea, obiectivele politice, standardele înalte și integritatea pieței unice”, mai precizează Consiliul European.
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, cu o experiență de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una …















