
Grigori Karasin: Alexander Zemlianichenko / AP / Profimedia
Rusia anticipează „anumite progrese” în dialogul cu Ucraina, la negocierile de luni cu americanii din Arabia Saudită, a declarat sâmbătă Grigori Karasin, unul dintre cei doi negociatori ai președintelui Putin.
„Sperăm să obținem cel puțin anumite progrese”, a declarat Karasin pentru postul public de televiziune Zvezda.
„Atitudinea mea și a lui Serghei Orestovici este combativă și constructiva”, a adăugat el într-un interviu acordat înainte de deplasarea în Arabia Saudită, unde cei doi negociatori își asumă sarcina de a se strădui pentru rezolvarea cel puțin a unei probleme.
Grigori Karasin, senator și fost diplomat, a precizat că negociatorii se vor întoarce în Rusia marți, după discuțiile programate cu americanii, care au loc concomitent cu o întâlnire americano-ucraineană.
Serghei Beseda, celălalt negociator, este un fost înalt oficial din serviciul de securitate rus (FSB), iar profilurile celor doi negociatori contrastează cu cei ai emisarilor ruși din primele discuții ruso-americane din Arabia Saudită de la mijlocul lunii februarie, când delegația Moscovei era condusă de ministrul afacerilor externe, Serghei Lavrov.
Ucraina speră la un armistițiu parțial
Vineri, o sursă ucraineană a declarat că țara speră ca negocierile de luni să conducă la un acord pentru un armistițiu parțial cu Rusia, ce ar acoperi sectorul energetic, infrastructura și Marea Neagră.
Pentru a susține un armistițiu mai cuprinzător, Ucraina l-a numit pe ministrul Apărării pentru a conduce delegația. Ucraina rămâne pregătită pentru o încetare generală a ostilităților.
Moscova a declarat că a acceptat doar o oprire a atacurilor asupra infrastructurilor energetice, neindicând o oprire generală a ostilităților pe perioada de 30 de zile, așa cum este solicitat de administrația americană.
Printre subiectele de discuție, rușii vor evidenția „nuanțele” menționate de Vladimir Putin despre aplicarea și monitorizarea unui armistițiu, preocupările ridicate de implicarea potențială a Ucrainei în recrutări și în achiziționarea de arme occidentale.
Ucrainenii au declarat că discuțiile se vor concentra pe aspectele tehnice ale unei suspendări parțiale a luptelor: „unde” și „cum să monitorizeze încetarea focului”.














