România înregistrează performanțe remarcabile în domeniul freediving-ului, în timp ce recordurile mondiale atrag atenția asupra limitelor fizice ale corpului uman.
Recorduri mondiale și specializarea în disciplinele de freediving
Cel mai lung timp de retenție a respirației a fost stabilit de croatul Vitomir Maričić, în iunie 2025, care a ținut respirația timp de 29 de minute și 3 secunde. Totuși, această performanță a fost obținută în condiții speciale, în cadrul unei discipline în care sportivii pot inhala oxigen pur înainte de probe, ceea ce le crește semnificativ rezervele de oxigen.
În competițiile organizate de AIDA International, unde folosirea oxigenului suplimentar nu este permisă, recordurile sunt mai mici. Frenchul Stéphane Mifsud a rezistat 11 minute și 35 de secunde respirând aer atmosferic. În categoria feminină, germana Heike Schwerdtner a atins o durată de 9 minute și 39 de secunde.
Aceste cifre sunt considerate performanțe impresionante de către specialiști, deoarece nu beneficiază de avantajul suplimentar al oxigenului pur, demonstrând abilitatea sportivilor de a suporta perioade lungi fără respirație în condiții normale.
Procedeele și antrenamentele care prelungesc capacitatea de retenție
Recordurile obținute în condiții speciale implică inhalarea oxigenului pur înainte de încercare, ceea ce duce la o creștere considerabilă a rezervelor de oxigen din organism. Aceasta induc avantajul de a putea suporta mai mult fără respirație și întârzie acumularea dioxidului de carbon, responsabil pentru senzația de sufocare.
În competițiile clasice de freediving, unde această tehnică nu este permisă, sportivii trebuie să se adapteze prin antrenament intens. Ei își petrec ani pentru a-și crește pragul de toleranță la senzația de disconfort provocată de creșterea dioxidului de carbon. Expunerea repetată la această stare permite experimentaților să își controleze reflexul de a respira și să prelungescă perioada de retenție.
Mecanismul fiziologic al senzației de nevoia de respirație
Sensibilitatea la senzația de a nu putea respira nu este direct cauzată de nivelurile de oxigen, ci de acumularea de dioxid de carbon în sânge. Acest gaz activează receptorii care transmit creierului semnalul de a lua aer, chiar dacă nivelul oxigenului rămâne încă suficient.
Acest mecanism de protecție se activează cu mult înainte ca organismul să fie în real pericol de a rămâne fără oxigen. Astfel, majoritatea oamenilor resimt tentația de a respira după aproximativ un minut, chiar dacă organismul mai are rezerve.
Pentru a prelungi această stare, freediverii se antrenează atît pentru a suporta mai bine senzația de disconfort, cât și pentru a-i crește pragul. În acest sens, exercițiile vizate nu elimină reflexul natural, ci îl adaptează la efort, permițând sportivilor să depășească limitele obișnuite.
Performanțele de 11 până la aproape 30 de minute de retenție a respirației, în condițiile diferite ale competițiilor, reflectă o combinație de genetică, antrenament rigoros și tehnici de gestionare a senzației de disconfort.
