Specialiștii au descoperit că variațiile foarte mici ale tensiunii tectonice, determinate de forțele gravitaționale ale Lunii și Soarelui, pot influența procesele de alunecare ale faliei, într-un anumit context. Studiul, publicat pe 20 septembrie 2026 în *Journal of Geophysical Research: Solid Earth*, arată că aceste perturbări mici, dacă se sincronizează cu timpul de răspuns al unei falii, pot favoriza declanșarea unor episoade de alunecare.
Metodologie și rezultate ale cercetării
Cercetătorii au folosit un model numeric de tip „spring-block”, în care un bloc conectat la un arc simulază acumularea de tensiune în cadrul unei falii. Accesând variabile precum frecarea și pragurile de alunecare, modelul a urmărit comportamentul faliei din apropierea punctului critic. În cadrul studiului, au fost aplicate perturbări periodice similare forțelor gravitaționale exercitate de Lună și Soare.
Rezultatele indică faptul că variațiile de ordinul câtorva kilopascali, echivalentul unei presiuni ușor de suportat cu mâna, pot induce episoade de alunecare atunci când perioada forței externe se apropie de perioada naturală de răspuns a faliilor. Sensibilitatea crescută la astfel de perturbări apare în condițiile în care sistemul tectonic se află aproape de pragul de alunecare.
Autorii compară fenomenul cu împingerea unui leagăn: o forță extrem de mică, dacă se aplică repetat în ritmul potrivit, poate provoca o mișcare semnificativă. Aceasta sugerează că, deși mareele nu furnizează energia necesară pentru a genera un mare cutremur, ele pot oferi impulsul final unui sistem tectonic deja în stare de încordare.
Importanța cutremurelor lente și legătura cu seismicitatea majoră
Cutremurele lente sunt episoade de alunecare pe falii, care eliberează tensiune pe perioade de timp mult mai lungi și emit mai puțină energie, fiind dificil de detectat cu echipamente obișnuite. Aceste fenomene sunt monitorizate cu instrumente geodezice foarte sensibile.
Există corelații între astfel de alunecări lente și apariția seismelor mari. Studii anterioare au indicat că unele seisme majore, inclusiv cele din Vrancea, pot fi precedate de secvențe de deplasări lente sau de secvențe de cutremure precursoare. Totuși, nu toate alunecările lente duc la seisme importante, iar mecanismele din spatele acestor evenimente diferă în funcție de regiune.
Citări ale cercetărilor anterioare și implicațiile pentru seismologie
Un studiu realizat în 2016, coordonat de seismologul Satoshi Ide de la Universitatea din Tokyo, a analizat peste 10.000 de cutremure cu magnitudinea de cel puțin 5,5. Cercetarea a arătat că anumite evenimente, precum cele din Sumatra din 2004, Chile din 2010 și Japonia din 2011, au avut loc în perioade cu tensiuni mareice ridicate, dar nu au demonstrat că mareele generează aceste cutremure.
Interpretarea acelor cercetări a fost că, dacă o ruptură începe în condiții de tensiune ridicată, probabilitatea ca ea să evolueze într-un eveniment major crește în anumite situații tectonice. În plus, experiențele anterioare au arătat că efectele mareelor diferă în funcție de tipul de falie și condițiile geologice locale.
Ce aduce nou modelul actual
Modelul dezvoltat de cercetători explică fizic modul în care o falie aproape de punctul de alunecare poate răspunde la variații minore ale tensiunii. Comparativ cu modele anterioare, acesta simulează în mod precis reacția faliei și sensibilitatea răspunsului la perturbări periodice.
Rezultatele sugerează că, în condiții optime de sincronizare, perturbările externe pot acționa ca un impuls suplimentar, accelerând alunecarea faliei. Aceste descoperiri ajută la înțelegerea felului în care faliile reacționează la variații minuscule de tensiune, contribuind la cunoașterea dinamicii sistemelor tectonice.
Limitări și implicații potențiale
Studiul este bazat pe un model simplificat al unei singure falii, în timp ce sistemele tectonice reale sunt mult mai complexe, având geometrii și condiții variate. Cercetarea nu transformă Luna sau Soarele în instrumente de predicție a cutremurelor, ci oferă o explicație posibilă pentru comportamentul faliei în condiții de stres aproape de limitele de stabilitate.
Informațiile obținute prin acest model pot ajuta la înțelegerea modului în care mici impulsuri pot influența activitatea seismică dacă falia se află în apropierea pragului critic. În același timp, rezultatele ar putea sprijini dezvoltarea de algoritmi mai sensibili pentru monitorizarea faliei și anticiparea evenimentelor seismice în condiții speciale.
