Cercetătorii au demonstrat că, în condițiile induse artificial, hibernarea afectează temporar structura neuronală a creierului, dar nu duce la pierderea memoriei, iar unele conexiuni revin în pozițiile inițiale după revenire.
Starea de hibernare și impactul asupra creierului
Cercetătorii au folosit un model experimental de hibernare artificială pe șoareci pentru a studia efectele asupra creierului. În timpul acestei stări, activitatea neuronală din hipocamp, regiunea cerebrală implicată în procesul de formare și stocare a amintirilor, a înregistrat o scădere semnificativă. De asemenea, au fost eliminate temporar peste jumătate dintre sinapse și spini dendritici.
Persistența memoriei după hibernare
După revenirea la starea normală, șoarecii și-au demonstrat capacitatea de a-și aminti informațiile învățate anterior. Deși în timpul hibernării s-au produs pierderi majore în conexiunile neuronale, aceste conexiuni și-au reamplasat pozițiile în creier și au fost reactivate ulterior.
Repararea struţă a conexiunilor neuronale
Un aspect remarcabil observat a fost că peste 80% dintre spinii dendritici dispăruți în timpul hibernării au reapărut în aceleași locații. Acest fenomen indică faptul că dispariția temporară a conexiunilor nu duce la pierderi durabile ale informației stocate. Cercetătorii au identificat, totodată, rețele speciale de conexiuni neuronale, grupate spațial, care au fost mult mai rezistente la remodelare. Aceste structuri păstrează aproape intactă arhitectura funcțională a rețelelor implicate în memorie.
Stocarea memoriei și organizarea rețelelor neuronale
Teoria predominantă anterior sugera că amintirile sunt păstrate în principal prin conexiuni individuale dintre neuroni. Noua cercetare propune o altă interpretare, conform căreia informațiile sunt stocate într-un mod organizat ca o rețea complexă. Această rețea, denumită engramă sinaptică, funcționează ca o hartă biologică a memoriei, menținând structura și după perturbări temporare.
Implicații ale descoperirii
Studiul indică faptul că stabilitatea memoriei nu depinde strict de conexiunile individuale, ci de modul în care acestea sunt organizate într-un întreg rețea neurală. În timpul hibernării artificiale, această organizare rămâne funcțională, ceea ce deschide perspective asupra stabilității memoriei în condiții de stres sau modificări temporare ale creierului.
