Naționalismul etnic, considerat o doctrină colectivistă, contravine principiilor statului de drept și poate conduce la violență și excludere, afirmă profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi într-un articol de opinie pentru HotNews.ro. Ea pune accent pe diferențele dintre naționalismul emancipator și cel etnic, evidențiind riscurile asociate din perspectiva istoriei și a situațiilor contemporane.
Definirea naționalismului în context istoric și politic
Mungiu-Pippidi explică că naționalismul depinde de condițiile istorice. Popoarele aflate sub dominație imperială, ce aspiră la autodeterminare, pot avea un naționalism emancipator. Exemplele includ grecii sub otomani, românii sub austro-ungari sau balticii sub URSS. În aceste cazuri, naționalismul este o mișcare de eliberare și formare a unui stat propriu.
Odată ce un stat obține suveranitate, naționalismul „liberal” devine necontextual. În prezent, el se limitează la a susține ideea că suveranitatea trebuie rezervată unui grup etnic, religios sau cultural. Acest tip de naționalism se opune precizării universaliste a cetățeniei, ce include toate grupurile dintr-un stat. Exemplul Statului Israel și al Ucrainei sunt citate pentru a ilustra această diferență, accentuând că cetățenia trebuie să fie un concept universalist.
Naționalismul etnic versus cetățenia universală
O naționalitate inclusivă asigură cetățenia pentru toți locuitorii indiferent de origine, religie sau culoare. În contrast, naționalismul etnic devine exclusivist și aspiră să restricționeze drepturile și identitatea teritorială unui grup definit etnic sau religios. Potrivit lui Mungiu-Pippidi, aceasta este o diferență fundamentală față de conceptul universalist al cetățeniei, care organizează viața politică în cadrul unui stat suveran.
Naționalism etnic și tendințe fasciste
Fascismul este asociat cu naționalismul etnic, după cum explică Umberto Eco, because asupra unui grup se construiește o identitate colectivă exclusivistă. Identitatea devine un instrument de excludere, iar statul este perceput ca fiind proprietatea unui singur grup, nu un contract între indivizi.
Mungiu-Pippidi amintește că, în istorie, naționalismul etnic a dus la epurări, războaie și genocid, citând exemplul iugoslav. Sârbii condus de Miloșevici au popularizat o ideologie colectivistă bazată pe „mândrie națională”, care a justificat crime contra musulmanilor din Bosnia, din cauza retoricii naționalist-ethnice.
Exemple din România
Istoria recentă a României confirmă pericolele naționalismului etnic. În perioada interbelică, mișcarea legionară a fost un simbol al fascismului autohton, implicat în acte violente, inclusiv asasinarea fostului ministru de finanțe Virgil Madgearu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deportările și decimările romilor în Transnistria au fost politici oficiale de purificare etnică.
Universitățile din Iași au fost închise între cele două războaie mondiale, din cauza violenței antisemitismului de către studenți. Comunitatea evreiască din România Mare avea o poziție dominantă în urban, însă în același timp era ținta legilor rasiale și a pogromurilor. Integritatea acestor comunități nu a fost sprijinită de întreaga societate, ci doar de câțiva intelectuali și de familie regală.
Regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu a perpetuat ideea unei națiuni-sacru, justificând controlul total asupra individului, și a folosit mituri legate de dna Burebista, Mihai Viteazul și tezaurul dacilor. Celebrul discurs în care se face referire la crucile dacice a fost însoțit de o interpretare distorsionată, dezinformând despre patrimoniul național.
Pericolul naționalismului etnic în prezent
Autorul avertizează că nu trebuie confundat patriotismul cu naționalismul. Patriotismul, ca atașament față de comunitate și instituții, nu implică excluziune etnică sau religioasă. În schimb, naționalismul etnic promovează o ierarhizare și justifică violența împotriva celor percepuți ca „străini”.
Nicușor Dan, președintele actual al Primăriei Capitalei, a fost citat pentru a demonstra diferența, însă discursurile unor figuri și declarațiile partidelor care promovează idei naționaliste pot fi periculoase, fiind considerate o tabără a propagării unor tendințe fasciste.
Consecințe și lecții din istorie
România și alte state din regiune poartă consecințele imperialismului și naționalismului, iar aceste experiențe trebuie evitate. Majoritățile civice, pro-occidentale, au fost esențiale în construirea democrației românești, iar abandonarea acestora și promovarea discursurilor excluzive reprezintă o greșeală politică.
În trecut, proiectele politice care au vizat transformarea statului în proprietatea unui grup etnic, cum ar fi cele ale mișcărilor fasciste sau naționaliste, s-au soldat cu violență și devieri democratice. Aceasta este un aspect pe care istoria recentă îl confirmă și în cazul României.
Alina Mungiu-Pippidi atrage în final atenția că aceste abordări trebuie privite cu seriozitate și că riscurile unui naționalism etnic extrem sunt dăunătoare pentru stabilitatea și democrația oricărei țări.
