Un studiu recent publicat în revista Science Advances indică noi perspective în cercetarea oceanului ascuns sub gheața lui Enceladus, satelitul lui Saturn. Cercetătorii au descoperit că particulele de gheață aruncate în spațiu de Enceladus pot conține componente ale oceanului său, fiind mai ușor de analizat și având potențialul de a păstra semne ale vieții extraterestre.
Enceladus, un obiectiv pentru cercetarea vieții din afara Pământului
Enceladus are o crustă înghețată care acoperă un ocean global de apă lichidă, aflat deasupra unui nucleu stâncos. Activitatea criovulcanică din zona polului sud produce jeturi de particule de gheață, care traversează fisurile glaciale și pot ajunge în spațiu la sute de kilometri distanță.
Sonda Cassini a trecut de mai multe ori prin aceste jeturi, analizând materialul ejectat. Analizele au evidențiat prezența sărurilor și a compușilor organici, indicând posibilitatea unor procese hidrotermale la fundul oceanului. Aceste descoperiri sugerează că zona ar putea susține forme de viață.
În trecut, cercetările au indicat, de asemenea, condiții favorabile pentru microorganisme, pe baza compoziției Steph de sedimente și a indicilor despre hidrotermalism.
Particulele de gheață și procesul de înghețare lentă
Un studiu coordonat de Frank Postberg a investigat comportamentul apei oceanului în timpul expulzării în spațiu. Cercetătorii au combinat datele obținute de Cassini cu experimente de laborator și modele teoretice pentru a înțelege mai bine procesul.
Procesul începe cu bulele de gaze care se ridică spre suprafața oceanului și se sparg, formând picături de apă care sunt transportate în fisurile de gheață și apoi expulzate în spațiu. Cercetările anterioare presupuneau o înghețare aproape instantanee a acestor picături, însă noile studii arată că acest proces durează mai mult.
În timpul înghețării lente, materialele dizolvate în apă, precum sărurile și compușii organici, se separă. Clorura de sodiu, de exemplu, se diferențiază de carbonatul de sodiu, iar aceste componente se concentrează în mod diferit în picăturile înghețate.
După formare, picăturile îngheață și pot ajunge la viteze de până la 1.000 km/h în timpul urcării prin fisurile din crustă. La impact cu pereții fisurilor, ele se fragmentează în particule de doar câțiva micrometri.
Această separare naturală concentrează substanțele din ocean într-o formă mai analizabilă, ceea ce este esențial pentru cercetările viitoare despre conținutul oceanului lui Enceladus.
Pot oferi particulele de gheață semne ale vieții?
Mecanismul descoperit are potențialul de a facilita detectarea biosignaturilor. Materialele provenite de la microorganisme, dacă se află în ocean, pot ajunge în aceste particule și, prin procesul de înghețare și fragmentare, își pot concentra semnalele.
În particulele de gheață, concentrația de materiale biologice poate fi mult mai mare decât în volumul total al oceanului, fapt ce ar simplifica identificarea semnelor de viață.
Laboratorul condus de Postberg a realizat experimente pentru a demonstra că instrumentele specializate pot detecta material celular microbian în particule individuale provenite din jeturile de gheață ale Enceladus. Aceste studii sugerează că viitoarele misiuni spațiale, precum misiunea L4 a Agenției Spațiale Europene, poate avea șansa de a identifica semne directe ale vieții.
Planificată pentru a investiga Enceladus, misiunea va putea analiza aceste particule și își propune să determine dacă oceanul satelitului conține, într-adevăr, condiții de susținere a vieții.
