
Industria auto germană se află în fața unei crize majore, iar Volkswagen se află în centrul unui proces de restructurare controversat, care ar putea constitui cea mai amplă din istoria companiei. Decizia finală va fi luată vineri, în cadrul Consiliului de Supraveghere, unde vor fi votate trei planuri diferite de restructurare.
Ce planuri se află pe masa votului
Discuțiile vizează închiderea unor fabrici, separarea anumitor divizii ale companiei și concedierea a 50.000 de angajați. Aceste măsuri sunt considerate de Reuters drept cele mai radicale în istoria Volkswagen, dacă vor fi implementate.
Sindicatul IG Metall a avertizat ferm împotriva unor schimbări ale acordului de restructurare semnat cu mai puțin de doi ani în urmă. Reprezentanții muncitorilor au afirmat că angajații din toate uzinele grupului se vor opune oricărei tentative de modificare, iar discursul nu a exclus posibilitatea unei greve, deși nu a fost utilizat explicit cuvântul.
Thorsten Groeger, reprezentant IG Metall, a declarat că orice încercare a conducerii de a reevalua acordul ar putea duce la revoltă în toate fabricile grupului. Tensiunea dintre sindicat și conducere pare să crească, cu puțin timp înaintea votului decisiv.
Fabrici fără un plan clar după 2030
Situația devine critică pentru patru dintre uzinele Volkswagen. Directorul financiar al companiei, Arno Antlitz, a recunoscut că nu există un plan viabil pentru fabricile din Hanovra, Emden, Neckarsulm și Zwickau.
Existența acestora generează costuri suplimentare semnificative. În cazul în care capacitatea de producție excedentară nu va fi redusă, compania ar pierde în mod permanent circa 1,5 miliarde de euro anual, a explicat Antlitz.
Deși conducerea afirmă că intenționează să protejeze cât mai multe locuri de muncă, recunoaște că trebuie să taie substanțial din cheltuieli. Motivele invocate pentru aceste măsuri includ tarifele comerciale, competiția acerbă din partea producătorilor asiatici și slăbiciunea pieței auto din China.
Reacția politicienilor și impactul regional
Deciziile de restructurare au atras atenția politicienilor din Germania, în special în Saxonia, unde Volkswagen Angajează aproximativ 10.000 de persoane în trei uzine și are un impact considerabil asupra economiei locale, inclusiv prin mii de locuri de muncă indirecte.
Premierul landului Saxonia, Michael Kretschmer, a cerut ca deciziile de reducere a capacității și concedieri să fie luate în colaborare cu conducerea, angajații și autoritățile, pentru a limita consecințele sociale ale eventualelor măsuri.
Vestile despre planurile de restructurare ale Volkswagen au generat deja tensiuni politice și sociale, iar votul de vineri va decide, potrivit informațiilor disponibile, direcția viitoare a unuia dintre cei mai importanți producători auto din Europa.
