Washington: UE și CJUE nu pot opri plățile din sentințe ICSID

Curtea Supremă a Statelor Unite a confirmat, pe 29 iunie 2026, că statele nu pot invoca legislația internă sau regulile Uniunii Europene pentru a evita respectarea sentințelor arbitrale internaționale, stabilind astfel un precedent în relațiile internaționale de investiții. Decizia finală respinge încercările Spaniei de a contesta obligația de plată în cazul Blasket Renewable Investments, reafirmând principiile prevalenței obligațiilor asumate în cadrul tratatelor internaționale asupra dreptului intern sau regional.

Contextul cazului

În urmă cu câțiva ani, Spania a decis să reducă sau să retragă subvențiile promise unor investitori, decizie similară cu cazul Micula. Ca urmare, aceștia au acționat în arbitraj ICSID și au obținut câștig de cauză, primind o sentință care obligă Madridul să plătească despăgubiri. În cazul specific al Spaniei, investitorii au solicitat recunoașterea arbitrajului și executarea deciziei în instanțele americane, după ce Madridul a refuzat să achite suma decăzută.

În aceste circumstanțe, Spania a susținut în fața Curții Supreme a SUA că, potrivit dreptului Uniunii Europene, nu avea voie să accepte arbitrajul ICSID, iar sentințele ar fi nule. Argumentul a fost sprijinit și oficial de către Comisia Europeană. În replica, însă, instanța a respins această poziție, argumentând că prevederile Convenției de la Viena despre tratate limitează posibilitatea unui stat de a refuza executarea unei decizii internaționale, invocând articolele 27 și 46(1).

Decizia instanței și principiile implicate

Curtea Supremă a SUA a reafirmat că un stat nu poate invoca dreptul intern, inclusiv dreptul UE, pentru a nu respecta obligațiile asumate printr-un tratat internațional. Articolul 27 al Convenției de la Viena stipulează expres că partea nu poate justifica neexecutarea unui tratat prin dispoziții ale dreptului intern. Dreptul UE, fiind considerat drept intern pentru statele membre, nu poate fi utilizat pentru a rescrie angajamentele asumate pe plan internațional.

Orice hotărâre pronunțată în cadrul mecanismului ICSID este definitivă și pe deplin executorie. Ea nu poate fi suspendată sau anulată de Comisia Europeană sau de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Singura cale de contestare a sentințelor ICSID rămâne jurisdicția specială a sistemului ICSID, nu instanțele regionale sau europene.

Aceasta înseamnă că sentințele arbitrale internaționale, odată pronunțate, trebuie respectate și aplicate, indiferent de poziția unor organisme regionale sau de opiniile oficiale ale Uniunii Europene, fapt dovedit și de cazurile similare din alte jurisdicții, precum Marea Britanie, Australia sau Singapore, unde hotărârile ICSID au fost puse în executare.

Ciliul Micula și consecințele sale

Un exemplu concret de refuz de respectare a hotărârilor ICSID îl reprezintă cazul fraților Ioan și Viorel Micula, ale căror investiții în România au fost evaluate, în 2013, cu o sentință arbitrală de aproximativ 356 milioane de dolari, după ce statul român a retras facilitățile promise anterior. Investițiile lor, derulate până în 2005, au creat peste 10.000 de locuri de muncă și au implicat o finanțare de peste 500 de milioane de euro, finanțare realizată pe o perioadă de 20 de ani.

După pronunțarea deciziei ICSID, autoritățile române au respins executarea acesteia, invocând motive legate de reguli europene privind ajutorul de stat. Acțiunea a dus la blocarea activităților companiilor implicate și a crescut costurile pentru România. Pentru încălcarea deciziei, statul român a fost deja sancționat cu 21 milioane de dolari, sumă în plus față de despăgubiri, iar penalitățile se acumulează săptămânal cu circa 100.000 de dolari.

Refuzul de a plăti și de a respecta hotărârile ICSID a mărit valoarea prejudiciilor și a acutizat tensiunile internaționale privind respectarea arbitrajului internațional, creând un precedent pentru alte state membre UE în contextul disputelor legate de investiții străine și regulile comunitare.

Implicarea instituțiilor internaționale și ieșirea din impas

Expresia acestui fapt o reprezintă claritatea deciziei Curții Supreme a SUA, care infirmă posibilitatea ca reglementările naționale sau europene să anuleze sau să suspende hotărârile arbitrale recunoscute internațional. Hotărârile ICSID, fiind definitive, ascund o forță judicială globală, independentă de deciziile politice externe.

Deținerea unui astfel de precedent consolidează conceptul că obligațiile internaționale asumate prin tratate nu pot fi anulate sau suspendate la nivel regional sau național, chiar dacă acestea intră în conflict cu legislația internă.

Simplu spus, hotărârile arbitrale ICSID trebuie respectate și plătite, pentru a menține ordinea și unitaritatea sistemului de arbitraj internațional, conform principiilor consacrate în Convenția de la Viena și în alte acorduri internaționale.

Decizia Curții Supreme a SUA reafirmă această realitate, consolidând poziția sistemului de arbitraj internațional ca unic și definitiv în soluționarea litigiilor între state și investitori.